Mircea Geoană s-a îndrăgostit de mobila de la Fortismob

October 24, 2009


Prezent la Ploieşti, unde a vizitat fabrica Fortismob din Parcul Industrial, Mircea Geoană a devenit brusc foarte atent când a auzit preţurile cu care se vinde mobilerul produs aici. El le-a cerut managerilor sa faca un calcul a tot ceea ce inseamna mobilier pentru un apartament cu doua camere, pentru a afla care este costul unui apartament complet utilat, în vederea “dezvoltării unui program de locuinte cu chirie pentru tineri si pentru persoanele cu venituri sub medie. In loc sa puna statul un miliard de euro garantie pentru programul Prima Casa, mai bine folosim acesti bani pentru construirea de locuinte noi”, a declarat Geoana.

Candidatul PSD a fost atât de impresionat de ce a văzut, încât nu s-a sfiit, atunci când a intrat în direct pe Realitatea TV şi Antena 3, să vorbească despre mobilierul Fortismob. De fapt, ăsta a fost şi motivul pentru care Realitatea l-a scos brusc de pe ecrane…

Dacă e să mă întrebaţi pe mine, un fan înrăit al lui Ingvar Kamprad, Fortismob Ploieşti poate avea destinul Ikea. În fond, ce alt producător român de mobilă mai ştiţi care să vândă mobilier complet pentru un dormitor cu nici 900 de lei?

Popularity: 79% [?]

Comentează