Un ploieştean dă de lucru blogerilor din Bucureşti
June 15, 2009
O prismă publicitară cu inscripţia “Puiu, iartă-mă”, plasată în Bucureşti, la intersecţia bulevardelor Mircea Vodă cu Unirii este una din temele de discuţie pe mai multe bloguri. “Să fie insusi Behehehecali cel care ii cere iertare lui Puiu? [popoviciu - n.r.]“, scrie Loc de dat cu părerea. “Cine este Puiu şi pe cine s-a supărat?” întreabă şi Dinculescu. “Iartă, Puiule”, îndeamnă şi Mihai Dobrovolschi pe blogul său, în timp ce Robin Simion crede că “un fotbalist ii cere iertare lui Puiu Iordanescu”, iar Şutu crede că Băsescu îi cere scuze lui Puiu Popoviciu. Povestea a ajuns şi pe forumuri: “Eu cred ca una i-a furat ML-ul prietenului, ce era plecat la bere cu niste prieteni, si l-a parcat intr-un stalp, ca sa se razbune. Cand colo, el ii pregatea o petrecere surpriza, in timpul careia intentiona sa o ceara de nevasta”, scrie Mike pe forumul maşini.ro.
În realitate, lucrurile stau aşa: un prieten (căruia am să-i folosesc cel de-al doilea nume pentru a nu-l expune unei celebrităţi nedorite pentru tot restul vieţii lui), Ionuţ G., ploieştean, a avut acum două săptămâni ideea de a-şi împăca iubita (bucureşteancă, relaţie veche de ceva anişori) cu aceste prisme publicitare. “Puiu” este nick-ul de cuplu al fetei (ce, voi nu vă spuneţi, între voi, “iubi”, “pisi”, “cioc”, etc?!). Nu cunosc efectul avut asupra fetei, dar tipul tot singur era şi azi dimineaţă. Aşa că, mai mult ca sigur, campania de PR personal “Puiu, iartă-mă”, o să mai dureze o perioadă în Bucureşti…
Acum, un pic de analiză: marele avantaj al acestui tip de gesturi este că impresionează femei cărora altfel nu ai cum să le atragi atenţia. Sunt convins că cel puţin 100 de femei prinse în relaţii de cuplu şi-au chestionat deja iubiţii “tu ai face aşa ceva dacă ne-am certa?” şi o altă sută de femei ar dori să-l “ierte” pe ploieştean, măcar de câteva ori. Aprioric, cel puţin 100 de bărbaţi se gândesc la rudele apropiate ale lui Ionuţ G. în contexte sexuale bizare, chiar nebuneşti… În fond, ce logică are să faci sex cu sărbătorile religioase ale unei femei în vârstă?!
Popularity: 11% [?]

Imi placea sa cred ca judecatorii de la Tribunalul de vis-a-vis isi cer iertare de la Puiu Popoviciu ca i-au dat mandat!
Comentariu by Adrian — June 15, 2009 @ 11:49 am