De ce-şi fac prahovenii cont pe Hi5?

June 14, 2009


Spre deosebire de restul presei locale, care nu vede o ştire nici dacă se produce în faţa redacţiei, mie nu-mi este indiferent că sunt zeci de mii de prahoveni utilizatori de Hi5. În lipsa oricăror politici de marketing ale proprietarilor site-ului, faptul că doar pe baza unor recomandări verbale s-a ajuns la aşa ceva merită toată atenţia. Eu am identificat pe Hi5 cel puţin patru tipuri de utilizatori: companiile, vedetele, fetele şi băieţii. Şi doar două tipuri de utilizatori care au de câştigat din prezenţa pe Hi5… Citeşte mai departe şi vino cu opinia ta!

1. Companiile.

Saloane de cosmetica, clinici medicale, magazine de haine, încălţăminte, telefoane, bijuterii, toţi sunt acolo pentru a-şi promova promoţiile în faţa unui public destul de uşor de localizat geografic. Şi Ploieşteanca.ro are un cont pe Hi5, care promovează site-ul cu acelaşi nume. Un magazin de pantofi va folosi galeria foto pentru a posta 100 de perechi de pantofi, un salon cosmetic - gama de unghii false disponibile, iar un tatuator - poze cu lucrările sale.

2. Vedetele.

Din Prahova sau nu, vedetele au pe Hi5 locul în care îşi pot măsura popularitatea dincolo de performanţele lor muzicale, actoriceşti, în faţa fanilor. Să afli, de exemplu, că vor să fie în lista ta de prieteni doar fete de 14-16 ani, înseamnă că trebuie să-ţi gândeşti următorul pas artistic special pentru acest public. Există vedete, ca fotomodelele, care îşi folosesc contul de Hi5 pentru a-şi promova book-urile profesionale: “aşa arăt, asta ştiu să fac, pot fi găsită astfel”.

3. Fetele.

Nu e greu deloc să afli ce face o fată cu un cont de Hi5: strânge commentarii şi Hi5-uri. Cum ajungi la multe comentarii şi Hi5-uri? Cu poze cât mai sexy, în principal: în patru labe pe covor, cu fundul spre cameră şi mâinile pe perete, în costum de baie la piscină, plus câteva imagini macro cu un ochi - sunt reţeta standard. Din păcate, comentariile şi calificativele Hi5 atât de mult vânate au ajuns doar o monedă de schimb între prieteni, fără nici o valoare reală. Ca să aibă cât mai multe, o titulară de cont de Hi5 trebuie să accepte că se comentează la mişto, sau în altă limbă, sau cu obscenităţi. Important e să poţi spune “am mai multe comentarii decât icsuleasca”.

4. Băieţii.

Lipsiţi de imaginaţie şi de palmares (în fond, sunt puştani, majoritatea), băieţii au conturile de Hi5 mult mai sărace decât ale fetelor. O poză la volan, dacă are maşină, una cu berea-n mână, una cu prietenii, una din ţările colindate, eventual chiar una cu iubita. De top sunt pozele alături de interlopi, cu sabia sau pistolul în mână, sau făcând ceva uşor ilegal. Dacă treci însă de profilul “meseriaşului” numit de multe ori “Prince of Smeker” sau similar, descoperi de multe ori doar nişte puştani înfierbântaţi de poveştile celor mari, spuse la scara blocului. Băieţii sunt, de fapt, cele mai patetice şi triste animale care populează Hi5…

Ce face cu un cont de Hi5 un utilizator obişnuit?

Dacă nu vinzi ceva, produse, servicii sau nu promovezi ceva, un cont de Hi5 nu-ţi foloseşte la nimic, cu excepţia faptului că îţi permite să ai acces la conturile altor persoane, despre care vrei să afli cîte ceva. Vrei să ştii ce fel de persoană e Icsa, de exemplu. Are o poză cu fundul la cameră, una cu un sân pe afară, una la mare, ieşind ca o sirenă plină de celulită din apă, iar la profil scrie că http://icsa29.hi5.com e singură şi vrea să cunoască bărbaţi. Icsa are în lista de prieteni alte fete, aşa că îţi poţi face o idee despre anturaj, iar galeria foto te ajută, dacă ai dat de o cretină, să afli şi unde stă, şi la ce şcoală învaţă. Mai ai de verificat lista de comentarii, care poate conţine chestii de genul “ce muie cre’ că faci… love ya”, sau “ma-i bagat in boala, da si mie id-ul tau” (de fapt, id-ul e în nouă cazuri din zece rădăcina linkului de profil, adică icsa29@yahoo.com). Ce înţelege un băiat, în care duduie hormonii blocaţi de sexul exclusiv virtual pe care îl practică, atât de urât şi de prost încât are nevoie să agaţe fete pe internet: că e normal ca, atunci când o vede pe Icsa pe stradă, să o apuce direct de fund, “ca pe o petardă ce e…”.

Luăm problema abordării şi în sens invers: o fată place un băiat şi îi verifică galeria foto. Îl vede beat pulbere, călare pe o maşină din parcare, sau alături de Austrianu. Cât de proastă să fii să vrei să ieşi cu aşa ceva după tine prin oraş?!

Concluzii:

1. 90% din conturile de Hi5 nu reflectă personalitatea reală a titularului. Exemplific teoria asta doar cu poliţista care poza într-un preludiu gay şi care era de fapt o fată de clasa a 12-a din Colegiul Mihai Viteazul, sau cu periculosul interlop Johhny, care e de fapt poliţist la Secţia Vest Ploieşti;

2. conturile de Hi5 nu folosesc titlularilor lor, ci celor ce vor să arunce un ochi în viaţa lor personală;

3. Hi5 foloseşte, în afara firmelor şi vedetelor, doar proxeneţilor şi oamenilor cu deviaţii sexuale majore, care folosesc informaţiile obţinute pentru a hărţui alte persoane.

Nu ştiu cât de aproape sunt de adevăr cu analiza asta. Ştiu sigur doar că nu sunt foarte departe. Poate mă mai ajutaţi şi voi…

Popularity: 23% [?]

bine, am inteles asta cu vedetele… da’ tocmai fata aia e vedeta? :)) e ok.

Comentariu by aCadEa — June 16, 2009 @ 12:10 am

[...] De ce-şi fac prahovenii cont pe Hi5? [...]

Pingback by Ploiesti + Stiri = PHonline.ro » Ziar Online » O profesoară din Ploieşti se dă “sexy la bacalaureat” pe Hi5 — June 23, 2009 @ 11:40 pm

Comentează